Josef Berta primul preșendinte al PSK.
Tribute’s Tuxedo Junction “Joy”
Andy v. Hausberg
Schnauzi’s Pyewacket
Schnauzerul pitic este un câine de talie mică. Rasa a fost dezvoltată în Germania la sfârșitul anilor 1800 din cele mai mici exemplare de schnauzer standard și încrucișările cu rase precum affenpinscher, pinscher pitic și poodle pitic. Schnauzerul pitic a debutat cu numele de pinscher cu păr sârmos la competiția de frumusețe de la Hanovra din 1879. Chiar dacă înca nu era definitivat tipul, dimensiunea, părul și orice altceva, a atras un interes masiv chiar de la început. Primul standard de rasă a apărut în 1880, dar lucrurile au început să se miște când Pinscher Klub a fost înființat la Köln în 1895.
Josef Berta a fost primul președinte al clubului. Josef Berta apare în numeroase relatări ale istoriei rasei, ceea ce sugerează amploarea influenței sale. Înarmat cu o încredere în sine aproape prevestitoare, el a respins constant criticii și a continuat creând viziunea sa despre cel puțin zece rase. Prefața sa din volumul I al registrului genealogic al Pinscher Klub a rezumat situația. „Când subsemnatul, în primăvara anului 1895, a susținut înființarea unui club Pinscher, erau jalnic de puțini crescători dedicați și pasionați de câinii noștri nativi demni. Schnauzerul, cel mai important reprezentant al familiei pinscher, a fost un copil vitreg citologic și a îndurat o existență modestă în comparație cu străinii aristocrați și foarte stimați. Lipsa de planificare și confuzia erau o normă; nu am regăsit o uniformitatea rasei, nu exista niciun tip tangibil care să-i entuziasmeze pe pasionați să-și pună amprenta pe un astfel de personaj fără speranță.” Cartea genealogică din 1902 documenta 14 pinscher pitici cu păr sârmos. Din cele opt femele, jumătate aveau origini necunoscute. Berta l-a descris pe cel mai important mascul fondator, Peter v. Westerberg, ca fiind asemănător cu un affenpinscher și de asemenea, nu avea strămoși documentați. Cu toate acestea el fost popular, având 55 de monte înregistrate. Anne Eskrigge în cartea sa The Complete Miniature Schnauzer din 1959, l-a numit pe Prinz v. Rhenstein „strămoșul masculin direct al aproape tuturor schnauzerilor pitici americani de astăzi”. Prinz v. Rhenstein, născut în 1903, „indica un amestec impecabil de affenpinscher și pinscher pitic”. Prinz a murit tânăr, dar a lăsat trei descendenți campioni care au contribuit la fondul genetic al rasei. Gift fiul lui Prinz, a devenit un mascul prolific atât al schnauzerului pitic, cât și al pinscherului pitic. Acesta nu a fost un caz izolat. De exemplu, două canise renumite din Frankfurt, Affentor și Dornbusch, au încrucișat schnauzerul pitic și affenpinscherul. Probabil cel mai influent mascul de fundație de la canisa Dornbusch a lui George Riehl a fost Lord v. Dornbusch, născut în 1904. Berta a fost foarte încantat de acest câine, lăudându-i proporțiile pătrate, părul sârmos, osatura bine dezvoltată și echilibrul. Dar, ca și restul, descendența sa era dubioasă, ceea ce poate explica de ce Riehl, care a crescut schnauzer pitic până în anii 1940, nu l-a înregistrat niciodată. Reputația sa de a crea pui de culoare pătată a sugerat o picătură de Fox Terrier în amestec. Chiar și așa, trei dintre fiii lui Lord au fondat linii masculine importante. După cum a recunoscut Eskrigge, încă din anii 1920, cărțile genealogice europene au dezvăluit că puii din același cuib erau înregistrați ca schnauzer pitic, affenpinscher sau, uneori, standard. „Fără îndoială, crescătorii au experimentat diverse încrucișări atunci când au încercat să îmbunătățească osatura, corpul, capul și părul.” este relatat în cartea The Complete Miniature Schnauzer din 1959 a lui Anne Eskrigge. Experimentarea creativă era ceva obișnuit la acea vreme și a fost probabil singura cale posibilă către succes, având în vedere dimensiunea și variabilitatea fondului genetic.
În 1918, Berta a orchestrat fuziunea Pinscher Klub cu rivalul său, Beyerischer Schnauzer Klub. Organizația rezultată, cunoscută sub numele de PSK (Pinscher-Schnauzer Klub) a publicat în comun prima sa carte de origine în 1924.
Varietatea de culoarii negru-argintiu a apărut de la început printre culorile rasei schnauzer pitic, ea fiind recunoscută mult mai târziu datorită unor entuziaști. Schnauzerii pitici negri-argintii apăreau frecvent în cuiburile crescătorilor dar erau exterminați, dati la o parte sau pur și simplu catalogați ca fiind sare și piper. În Europa ei fuseseră aproape exterminați, dar peste ocean în Canada existau canise care înmulțeau doar culoarea negru-argintiu.
În anii șaizeci schnauzerul pitic negru-argintiu s-a întors în Europa și și-a găsit drumul spre Germania prin Israel și Elveția. Multă muncă și implicare în recunoașterea acestei culori datorăm pasionaților din Elveția: doamna Frieda Steiger (canisa Schnauzi`s) și Dr. Hans Röber (canisa Barbanera). Frieda Steiger a cumpărat schnauzeri pitici negri-argintii, importându-i în Europa. În 1967, ea l-a adus din Canada pe masculul Sylva Sprite Pyewacket. Cu toate acestea, steaua și pilonul canisei a fost Tribute’s Tuxedo Junction numit „Joy” importat din Canada în 1972. El a stă la baza aproape tuturor schnauzerilor pitici europeni negri-argintii. Prin perseverență și multa muncă, Frieda Steiger a convins PSK care în 1976 au jurizat separat culoarea negru-argintiu în cadrul unei competiții de frumusețe. În 1977, la reuniunea Federației Chinologice Internaționale (FCI) din Danemarca, a fost recunoscută oficial culoarea negru-argintiu pentru schnauzerii pitici și s-a decis că pot primi titlul de Campion Internațional al Frumuseții. Schnauzerii pitici neagrii-argintii au cucerit rapid inimile crescătorilor din Europa. Alte canise care au contribuit la promovarea acestei culori au fost vom Hausberg a lui Peter Marx, Steinhäger, vd Heide, v. Herrenholz, v. Hinterhof, v. Buck, v. Haus Sundern.
Biografie: The Complete Miniature Schnauzer din 1959, Anne Eskrigge
Schnauzerul pitic are o formă pătrată, măsurând între 30 și 35 cm înălțime și cântărind între 4 și 8 kg. Femele au un aspect mai elegant și sunt de dimeniuni mai reduse decât masculii. Au un strat dublu de păr, părul exterior este sârmos și subpărul moale. Culorile recunoscute de către FCI și PSK (Pinscher Schnauer Klub) ale părului sunt negru, sare și piper, negru-argintiu și alb pur. Schnauzerii pitici sunt câini care nu năpârlesc, de aceea sunt considerați o rasă hipoalergenică. Ei se caracterizează printr-un cap dreptunghiular cu o barbă stufoasă, mustață și sprâncene; dinții care se întâlnesc într-o „mușcătură în foarfecă”; ochi ovali și de culoare închisă; și urechi naturale în formă de V, pliate înainte. Cozile lor sunt în mod natural subțiri și scurte în formă de sabie sau seceră. De asemenea, vor avea picioarele din față foarte drepte, rigide și labele scurte și rotunde (așa-numitele „picioare de pisică”) cu pernițe groase, negre.
Schnauzerul pitic este un câine alert și plin de energie, obedient, prietenos, inteligent și dispus să mulțumească. Nu este un câine prea agresiv sau timid. Este ușor de dresat, ei tind să fie câini de pază excelenți, cu un bun instinct teritorial, dar mai înclinați spre lătrat decât să muște. Ei sunt adesea distanți cu străinii până când proprietarii casei îi întâmpină ca oaspeți, după care sunt foarte prietenoși cu ei.
Durata medie de viață a schnauzerului pitic este de puțin peste 12 ani, deși sunt cazuri când depăsesc vârsta de 15 ani.
Deși în general este o rasă sănătoasă, schnauzerul pitic poate suferi probleme de sănătate asociate nivelului ridicat de grăsime. Astfel de probleme includ hiperlipidemia, care poate crește posibilitatea de pancreatită. Alte probleme care pot afecta această rasă sunt diabetul, pietrele la vezica urinară și problemele oculare. Hrănirea câinelui cu alimente sărace în grăsimi sau fără grăsimi și neîndulcite poate ajuta la evitarea acestor probleme.
Schnauzerii pitici sunt, de asemenea, predispuși la sindromul comedonului, o afecțiune care produce umflături pline de puroi, de obicei pe spate, care pot fi tratate cu o varietate de metode*. Schnauzerii pitici ar trebui să aibă urechile uscate după înot din cauza riscului de infecție, în special cei cu urechi naturale; examinările urechii ar trebui să facă parte din controlul anual regulat.
Despre hrană și orarul meselor la câini
Programul meselor unui câine este necesar să fie fix, de când este pui și până ajunge adult. Hrana este unul dintre cele mai importante elemente, care privesc un stil de viață sănătos și care poate contribui la longevitatea și calitatea vieții câinelui. Pentru a fi siguri că îi asigurați câinelui dumneavoastră toți nutrientii necesari, CITIȚI ÎNTOTDEAUNA ETICHETA de pe sacul de mâncare sau de pe ambalajul mâncării pe care i-o furnizați, care face referire la conținut și constituenții analitici! Nu au ce căuta într-o hrană de calitate, pentru un câine cerealele. Evitați o hrană care conține cartofi(care au un conținut mare de amidon și indice glicemic ridicat și pot îngrașa animalul), sau mazărea, lintea, fasolea care pot da balonări. La schnauzerul pitic procentul de proteină existent în hrana uscată ar trebui să se învârtă în jur de 25% după vârsta de 1 an. Proteina de calitate în afara hranei uscate poate proveni din alimente ca: gălbenușul de ou (mai ales ouăle de prepeliță care nu au colesterol), kefirul/iaurtul/brânza de capră cu grăsime de maxim 3%, carnea de vită macra, pieptul de curcan, carnea de iepure (care este una foarte ușor digerabila) și evident respectați sfatul crescătorului de la care achiziționați puiul, pentru că datoria acestuia este să vă îndrume pe tot parcursul vieții câinelui. Căutați hrana uscată presată la rece, care a fost gândită să înlocuiască într-un mod fidel hrana crudă (raw).
Gustările potrivite între mese sunt legumele crude: ardei gras, broccoli, morcov, sfecla roșie, castravete. NU îi dați: ceapă, usturoi(conține arsenic. Dacă se dă, acesta trebuie să fie cu un motiv serios și într-o cantitate mică) sau roșii(fermentează în burtă).
NU îi dați oase de pui(se pot așchia în stomac și pot face perforații), NU îi dați oase fierte, NU îi dați organe (pentru că pot produce alergii)!
Fructele conțin zahăr, care este nociv pentru câini, ca atare acestea se dau în cantități mici, câteva bucățele! Fructele potrivite pentru ei sunt fructele de pădure care conțin o cantitate mică de zahăr și sunt bogate în vitamina C și antioxidanți, iar acestea pot ajuta inclusiv pigmentul blanitei. Evitați strugurii și stafidele, care conțin o substanță numită salicilat și care cauzează o diminuare a fluxului sangvin renal.
Nucile și alunele sunt benefice doar în cantități foarte mici(una pe zi), ele fiind pline de vitamine minerale și grăsimi sănătoase. În cantități necontrolate însă, acestea pot deteriora starea de sănătate a schnauzerului pitic din cauza excesului de grăsime pe care îl conțin aceste oleaginoase și pot îi afecta serios pancreasul.
Atenție de unde cumpărați mâncarea! Nu veți găsi niciodată o hrană de calitate în hipermarketuri cum sunt Lidl, Auchan, Carrefour etc. Hrana de calitate se găsește în farmaciile veterinare, la magazinele cu profil pentru animale, în saloanele de frizerie canină, unde se găsesc și produse profesionale pentru îngrijire, la cabinetele veterinare sau pe site-urile de profil.
Urmați mereu sfatul medicului, dar citiți întotdeauna instrucțiunile și etichetele în orice îi administrați câinelui dumneavoastră! Nimeni pe lumea asta nu este atotștiutor și până și medicii pot greși. Medicii învață medicină, nu caracteristicile unei rase, așa că voi, ca aparținători sunteți datori să vă informați mereu despre ce e mai util și mai potrivit pentru câinele dumneavoastră. Nimeni pe lumea asta nu vă iubește câinele, mai mult decât îl iubiți voi, sau cel puțin așa ar fi normal. Dacă îi dați câinelui dumneavoastră din mâncarea gătită, din ciocolata, din dulciurile dumneavoastră sau din carnea prăjită (vai, poftește bietul de el!), doar pentru că vă cere și l-ati obișnuit cu nărav, nu îi faceți un bine, ci un mare defavor. Rezultatul acestor obiceiuri greșite le veți observa în câțiva ani de zile, în analizele de sânge, ecografii sau îngrășarea câinelui, poate chiar obezitatea lui. Nu există câine gras și frumos, sau gras și sănătos! Îngrășarea câinelui poate afecta inima, ficatul și pancreasul, iar nivelul de mișcare va fi diminuat considerabil. Cu alte cuvinte o dietă gen shaorma cu de toate, pe principiul câinele trebuie să mănânce ce mănânc eu, va scurta cu ani de zile viața blanosului dumneavoastră.
Adevărata iubire vine la pachet cu responsabilitatea de a-i oferi mese corecte, o dietă echilibrată și adecvată unui câine, nu orice.
Dacă mergeți pe principiul că o hrană de calitate, este peste costurile bugetului dumneavoastră, mai bine nu vă luați un câine, pentru că trebuie să știți, că remedierea unui câine căruia i s-a dat orice fel de mâncare timp de ani de zile, este mult mai costisitoare decât mâncarea în sine, nemaipunând la socoteală suferința câinelui și a dumneavoastră, care veți fi doar un martor neputincios al suferinței lui, pentru că e posibil să fie prea târziu. Costurile la veterinar de multe ori sunt mai mari decât costurile pentru noi oamenii, de la an de la analizele de sânge la ecografii, radiografii și controalele medicale. Câinele are nevoie de un stăpân responsabil, care să știe să impună reguli stricte cu blândețe, afecțiune și tărie de caracter, atât comportamental cât și în privința hranei pe care i-o oferă prietenului său blanos. Un câine fără reguli exacte, poate deveni nesigur, anxios, nefericit și dificil, pentru că un câine este oglinda stăpânului său.
Disciplina trebuie să existe în tot: de la programul meselor, până la regulile casei, ieșiri în aer liber, program de joacă și dresaj de obedienta(educație).
Informații bine de știut pentru proprietarii de schnauzer pitic și nu numai.
Cuparea urechilor la câini este infracțiune prevazută de art. 25 din Legea 205/2004! Cei care mutilează câinii, prin cuparea urechilor, tăierea cozii sau alte modificari estetice, prin intervenții chirurgicale, săvârșesc o infracțiune pedepsită de lege. Atât stâpanul cât și medicul veterinar care intervine să facă astfel de modificări (mutilări) vor fi cercetați penal.
Conform legii 258/2013 se pot reproduce doar câinii de rasă cu pedigree de tip A, B sau C. Înmulțirea câinilor fară pedigree se pedepsește conform legii. Doar un pedigree nu conferă însă și dreptul de reproducere, conform ACHR (Asociația Chinologică Romană) de la 1.11.2023, dreptul de reproducere pentru rasa schnauzer pitic este condiționat de obținerea a minim 3 calificative excelent pentru masculi și 3 calificative foarte bine pentru femele în cadrul a doua competiții CACIB și o competiție CAC sau în cadrul a 3 competiții CACIB în România.
Numele de schnauzer provine din cuvântul german pentru „bot” și înseamnă colocvial „mustață”, sau „bot cu mustăți”, din cauza botului cu barbă distinctiv al rasei. Inițial a fost numit pinscher cu păr de sârmos, în timp ce numele de schnauzer a fost adoptat în 1879.
Culorile acceptate de către clubul de rasă din Germania (PSK) sunt: negru, sare-piper, negru-argintiu și alb. Nu există alte culori acceptate pentru schnauzerul pitic, nu sunt acceptate liver, cream, ciocolată etc. Aceste culori sunt inventii alte traficanților de câini. Deasemenea nu există alte dimensiuni cum ar fi toy sau teacup și nici altă culoare a ochilor în afară de cea permisă.
Pedigriul este actul de naștere al câinelui în care sunt trecuți ascendenții (părinți, bunici, străbunici, străstrăbunici), este un act oficial eliberat de către Cartea de origine Română (COR) - Asociația Chinologică Română (ACHR) în România. ACHR este singura asociație chinologică națională din România recunoscută de catre Federatia Chinologică Internatională. Pedigriul este dovada purității rasei din punct de vedere genetic, moștenită de la parinți. Un câine cu pedigri nu este deja un campion, aceste calități trebuiesc demonstrate în cadrul competițiilor chinologice de frumusețe.
